Cel care caută cu obstinaţie - poveste inspirationala

Cel care caută cu obstinaţie
--------------------------------------------------------------
Robert de Bruce s-a născut în 1274, plasându-se pe o poziţie îndepărtată în ordinea succesiunii la tronul Scoţiei. Bunicul său a pretins tronul când a rămas vacant în 1290.

Bruce a jurat credinţă regelui Edward I al Angliei, după ce acesta din urmă a refuzat să recunoscă un alt rege al Scoţiei.

După înfrângerea patriotului scoţian William Wallace (interpretat de Mel Gibson în filmul Inimă neînfricată) la Falkirk în 1299, Edward I l-a numit pe Bruce unul dintre cei patru regenţi care să conducă Scoţia. Bruce a fost unul dintre cei pe care Edward i-a consultat atunci când a declarat Scoţia „provincie“ a Angliei, în 1305.

Dar, Bruce nu era un nobil local servil, aşa cum credea Edward. Se consideră că, în timpul revoltelor împotriva dominaţiei engleze, dintre anii 1295-1304, a fost unul dintre principalii susţinători ai lui Wallace. Însă, este sigură implicarea sa în asasinarea, pe 10 februarie 1306, într-o biserică din Dumfries, a lui John Comyn „Cel Roşu“, unul dintre pretendenţii la tronul Scoţiei,.

Bruce a proclamat imediat dreptul său la tron şi, pe 27 martie 1306, a fost încoronat drept Regele Robert I. Iar încoronarea nu a fost lipsită de evenimente.

Garnizoanele engleze deţineau o mare parte dintre castelele importante din Scoţia. Edward îl considera trădător pe acest fost pion al său, motiv pentru care a demarat o campanie prin care să-l distrugă. În 1306, Robert I a fost învins în două bătălii. Soţia sa şi mulţi dintre susţinătorii săi au fost întemniţaţi, trei dintre fraţii săi executaţi, iar Robert însuşi a devenit un fugar; averile i-au fost confiscate, iar el şi adepţii săi au fost excomunicaţi.

În timp ce se afla în exil pe o insulă îndepărtată din vestul coastei scoţiene, Bruce – înfrânt, sărac lipit pământului, îndoliat după pierderea celor trei fraţi şi neliniştit din pricina soţiei şi a prietenilor săi – s-a simţit inspirat de activitatea unui păianjen.

Legenda spune că, pe când se ascundea într-o peşteră a fost vrăjit de munca acestei vieţuitoare care îşi ţesea pânza. Privindu-l, a observat cum de fiecare dată când păianjenul reuşea să îşi desăvârşească munca, o rafală neaşteptată de vânt îi zădărnicea eforturile. Fără să se lase descurajat, păianjenul începea să o repare. De nenumărate ori se rupseseră firele delicate, şi de nenumărate ori păianjenul le lipea la loc, până în momentul în care pânza a fost terminată.

Văzând hotărârea acestei creaturi de a persevera în ciuda circumstanţelor potrivnice, Bruce s-a hotărât să nu
se dea bătut. După întoarcerea sa în Ayrshire în februarie 1307, Bruce a atras noi adepţi de partea cauzei sale şi şi-a reconstruit încet forţele.

De-a lungul a doi ani, forţele lui Bruce au capturat Galloway, Douglasdale, pădurea Selkirk şi cea mai mare parte a Frontierelor răsăritene.

În 1313, Robert însuşi l-a învins pe John Comyn, conte de Buchan (văr al lui John „Cel Roşu“) şi a smuls Perth din mâinile unei garnizoane britanice. Susţinătorii săi au capturat Edinburgh la începutul anului 1314. Pe 12 iunie au înfrânt, în bătălia decisivă de la Bannockburn, armata britanică trimisă să apere garnizoana Stirling.

Ostilităţile au continuat, iar Robert a invadat Anglia de două ori, până la semnarea unui armistiţiu cu Edward în 1323.

În cele din urmă, în 1328, s-a semnat un tratat care recunoştea independenţa Scoţiei şi dreptul lui Bruce de a ocupa tronul. Pânza era ţesută.

O neaşteptată adnotare a acestei povestiri este aceea că, în 1603, un urmaş al lui Bruce a fost încoronat drept Iacob I al Angliei. Pe când urmărea eforturile păianjenului, Robert de Bruce nu visa că, nerenunţarea sa la acţiune şi la urmărirea scopurilor, va conduce la formarea Regatului Unit sub un rege scoţian.

Liderul capabil să îşi urmărească înverşunat ţelurile deţine câteva caracteristici distinctive. Pe lângă răbdare şi tenacitate, liderii trebuie să îşi cultive o serie de alte calităţi care este posibil să nu fie înnăscute: un obraz destul de gros încât să suporte atacurile la persoană fără să se descurajeze, dar destul de sensibil pentru a detecta semnalele slabe, agilitatea mentală de a descoperi trasee alternative în cazul apariţiei unui obstacol care pare de netrecut şi rezistenţa necesară pentru a nu-şi pierde respectul de sine după eşecurile suferite.

Walt Disney a fost concediat de la prima sa slujbă, deoarece era considerat „lipsit de imaginaţie“; Michael Jordan nu a fost admis în echipa de baschet a liceului său; Richard Branson a fost exmatriculat din şcoală; Beatles au fost refuzaţi de Decca, prima companie de producţie pe care au contactat-o.

Asemenea eşecuri pot deveni însă valoroase. Oamenii îşi aduc aminte de ele şi le percep ca pe dovezi de tărie a caracterului şi ale determinării de a învinge, în ciuda şanselor potrivnice.

La un nivel mai prozaic, abilităţile de vânzare utile pentru a întipări viziunile şi scopurile în muşchii echipei voastre sunt ilustrate de calităţile necesare pentru a da „primul telefon de abordare“. Întotdeauna, este vorba despre o modalitate frustrantă pentru soliditatea imaginii de sine, deoarece. Indiferent cât de atent vă construiţi lista de obiective de atins, majoritatea celor pe care îi sunaţi vor considera că nu au nevoie de ceea ce vindeţi sau nu vor avea dispoziţia necesară să se lase convinşi. Unii vor fi atât de prinşi într-o altă activitate, încât telefonul vostru îi va deranja foarte mult. Cu toate acestea, ca „sistem“, acest tip de abordare, a primului telefon, poate fi extrem de eficient. Unora chiar le place la nebunie, deoarece au învăţat să perceapă fiecare refuz drept o părticică a preţului pe care trebuie să îl plătească pentru procentajul scăzut de apeluri productive şi ca pe o contribuţie la înţelegerea pe care încep să o aibă asupra pieţei.

Adaptare după:
ALPHA Leadership (R. Dilts s.a., ed. Amaltea, 2009)